CTI97

În SUA, pentru băncile universale, raportul fonduri proprii – credite în derulare este de 1 la 33 (sursa: documentarul din 2011 The Inside Job). Pentru băncile de investiţii, considerate gestionare ale riscurilor, raportul este, practic, nelimitat. În România, pentru credite în lei, rezerva minimă obligatorie, RMO, este de 25%, adică raportul este fonduri proprii – credite în derulare de 1 la 4; pentru un leu propriu, banca poate acorda credite de 4 lei. Pentru credite ipotecare în valută, considerate – în mod eronat – fără riscuri în România, rezerva minimă obligatorie, RMO, este 0 (zero). Aşadar, în acest caz, ca şi în cazul băncilor de investiţii americane, raportul fonduri proprii – credite acordate şi, deci, posibilitatea de a crea bani-datorie, sunt nelimitate. Tind către infinit.

Instituţiile inclusive apără drepturile de proprietate pe când cele extractive sunt cele ce permit uneo oligarghii să extragî în mod coercitiv resurse de la societate, menţinând-o în sărăcie şi supunere. Instituţiile politice şi economice inclusive conduc la un cerc virtuos deoarece se perpetuează pe termen lung pe când cele extractive conduc la un crec vicios al sărăciei şi subdezvoltării. Distrugerea creativă şi inovaţia sunt atuurile instituţiilor inclusive, pe lângă indispensabila centralizare a puterii statale, fără de care ar fi anarhie şi nesiguranţă. Autorii resping din start trei tipuri de ipoteze: „ipoteza geografiei” (ţări dezavantajate decisiv de aspectele geografice), „ipoteza culturală” (anumite culturi sunt mai apte să genereze bogăţie decât altele) şi „ipoteza ignoranţei” (popoare ale căror lideri nu ştiu cum să le aducă prosperitatea).